;

Totalul afișărilor de pagină

luni, 15 august 2016

Vf. Comja, Racsa, judetul Satu Mare

           Ieri dimineata am avut chef sa mergem la padure. Am ales sa mergem pe Vf. Comja, Racsa.

Hartile si informatiile de pe net ziceau clar ca e marcat traseul. Ajunsi in Racsa dam peste o harta minunata, cu informatii despre mai multe trasee, bine de stiut ca sunt trasee bine marcate :) in judetul Satu Mare.


           Lasam masina langa poarta unei batranici tare simpatice care ne-a spus ca varful e "tăt drept și a arătat incotro trebuie sa mergem, de zici ca parea la capatul pamantului. :)
           Pe harta scrie ca traseul e de trei ore, deci am calculat ca facem sase, dus-intors. Incepem sa urcam lin, pe un drum de pamant și pietruit.Cam multi nori. Ne intâlnim cu doua babute ce stau la povesti in pragul portii. Vor sa stie unde la cine am venit :), unde am lasat masina și ”unde mărg tânării”. Raspundem cuviincios sa nu suparam SRI-ul local :), primim urarile de drum bun si inaintam lejer pe drum.
           Marcaje se vad, ceea ce e bine, mergem pe triunghi galben si e si traseu de cicloturism.

        Intram in Tara Murelor pufoase. Plin de mure. Mari. Gustoase. Parfumate.La inceput mai gustam si mai mici, pe urma alegem ca mofturosii numai murele mari :).


          Traseul e cum e descris la panoul de jos. Ajungem rapid la punctul de popas, o masa de lemn cu acoperis.  De aici ta-daaam nu mai sunt marcaje. E ok, am inteles si noi ca tot drept trebuie sa mergem, drumul e unul singur. Se bifurca  uneori dar mergem inainte. Mai dam de o masa si mai sus. Ajungem unde credem noi ca e varful, sigur ca marcaj tot nu era :), nicio problema. Ne bucuram de mers prin padure, de verdele ala fain, de murele, florile -soarelui, fluturii, greierii ce ne insotesc si de panorama frumoasa.





Dam de niste localnici care zic ca suntem pe varf, ca la tot dealul i se zice de Comja :). 
Coboram spre sat, tot drumul a durat 4 ore, cu pauze de mancat, de mancat mure, de facut poze.




        Locul este frumos si foarte accesibil. Recomand.

PS:  In drum spre casa am oprit la Mujdeni, la lac, ca tot ne era in drum. 

Unii ascultau muzica la boxe de vuia tot lacul...Mi-NU-nat adica, NOT!






duminică, 7 august 2016

Munții Călimani, circuit

           O dată pe an, cel puțin, până mă mai țin baierele merg o saptămână la munte, dacă se poate pe creastă undeva. Anul ăsta am ajuns în munții Călimani. Am calculat noi ca e un traseu de trei zile pe creastă, plus cu lălăit prin Vatra Dornei și mai oprim și pe unde ne poartă drumul... 
Ziua 1. Luni.Am pornit din Satu  Mare pe la h11 prin Ardusat – Dej centură – Bistrița -Beclean-Vatra Dornei. Am oprit în Bistrița și la Cetatea Ciceului (ramificație 11 km). Pe la 8 seara am ajuns în Vatra Dornei.
         La Vatra Dornei stă să plouă, campingul (căsuțele) e plin, nu vrem să punem cortul că dacă ploua noaptea și adoua zi voiam să pornim, și să nu trebuiasca să pierdem vremea să uscăm cortul (mda, teoria drobului de sare :) ) așa că ne cazăm peste drum, la domnul Vasile. 0720908317  Prețuri mici, condiții bune.

Ziua 2. Marți. Vreme noroasă, așa că rămânem în oraș. Frumos in Vatra Dornei e că în parcul central sunt veverite, jucause si curajoase :) Am cumparat nuci din parc :) N-au venit la nuci dar au stat la 1 m de noi, frumoase.

 Asa ca le-am lasat nucile prin iarba. Pentru cine nu stie veveritele vin la numele Mariana  cand bati cu nucile. Si e distractiv sa le chemi. N-a venit niciuna :)), deci nu MAI cred ca le cheama Mariana pe toate :))) precis este una pe care o cheamă Maricica! Eu n-am incercat ;))
          Cerul e acoperit dar nu plouă, așa că de la 15:30 pornim într-un traseu de 3 ore până la Muntele Oușoru (1639 m, Munții Suhard).Fără rucsaci, așa în plimbare. Drumul e blând (2 ore) dar urcușul final foarte abrupt (o oră), muntele e ascuțit ca o ghindă. Trei ore scria pe tablă, trei ore am făcut. Am îmbătrânit, e clar.
           

În vârf o cruce de inox cu un citat latinesc – In hoc signum vincit – pus de unu Robert. Se lasă seara, nu ne mai intoarcem pe unde am urcat. Bonus: am văzut o casuta părădită, frumoasă. 

Coborâm la șosea și avem noroc de o ocazie. Yuppiiieee! Mai dormim o noapte la pensiune la Vasile.

Ziua 3.  Miercuri.  Acum... musai să intrăm în Călimani deși cerul e neliniștit. Aflăm că e și sărbătoare, Sfântu Ilie. Sooo, hai cu ploaia! :) Și-a veniiiit!
      Se pare că pe creastă temperaturile vor fi de +17 grade ziua și 8-12 grade noaptea, cer noros. Suntem pregatiți. Mergem din Vatra Dornei cam 25 km până la Gura Haitii, ultimul sat pe apa Neagra, și parcăm la ultima pensiune (Perla Călimani, 0374 605 470). 
           Aici la panoul turistic e legat un măgăruș foarte fotogenic. 


        Luăm rucsacii – grei ca naiba, desi am redus ce se putea- și la h 12(tarziu!) intrăm în Parcul Național pe traseul 12 Apostoli. Urcăm 3 ore, foarte frumos,  drumeaguri însorite. Rangerii haiosi, in loc sa puna mai multe marcaje  sau sa mai taie jnepenii ce incurca pe trasee fac ghicitori pentru turisti :))


       Sus facem poze cam două ceasuri, formațiuni megalitice, habar nu am cum le cheamă pe toate, că rangerii nu au mai scris și asta. Adevaru-i că după ce ghicești cam ce te-ar putea mânca prin munții Călimani nu ai mai prea avea chef sa mai citești si numele megaliților.Totuși două-trei nume sunt trecute pe hartă; –Santinela,Mareșalul, Moșul cu trei fețe – nu am trecut dincolo deci nu le-am văzut clar. Aglomerate vulcanice sculptate de intemperii și poate  nițeluș și de mâna omului. 








        La ora 5 (târziu) pornim pe traseul de creastă, marcat punct roșu, tocmai când începe ploaia. Plouă des și liniștit fix trei ceasuri; noi umblăm pe potecă care e bine marcată dar înconjurată de jnepeniș cu ienupăr și ici-colo cam sălbăticită. Noroc că avem niște pelerine cauciucate, ok. Suntem uzi pân la genunchi, bocancii chiftesc de apă dar aici pietrele aproape că nu-s lunecoase. După trei ceasuri fix ploaia se oprește; tocmai suntem la niște pietre interesante, Pietrele Roșii.



Facem poze cu un curcubeu uriaș. Acuma putem scoate și harta și aflăm că am trecut pe sub un vârf, care nu era semnalizat – și am ajuns la Pietrele Roșii. N-ar fi fost fain să pună rangerii niște semne? 
        În munții ăștia traseul de creastă trece pe sub vârfuri, pe neobservate, printre pini târâtori și jnepeni care maschează diferențele de nivel. Începe ceața, rece.

 Luăm apă de la un izvor cu băncuță, unde am putea opri; dar nu. După jumate de oră găsim o pajiște mică fix la doi metri sub creastă și punem cortul. Bocancii se puteau stoarce. De-adevaratelea. 

Ziua 4.  Joi.  Pornim numai la ora 11 când Soarele a uscat cortul. Iar tarziu! Dar citim harta pe cer senin. Munții ăștia sunt restul unui vulcan uriaș, cu diametrul de 10 km. Formează un traseu ca o potcoavă cu gura spre nord, la Gura Haitii, unde apa Haitii întâlnește apa  Neagra. Conturul este  aproape inelar, lung cam de 30 de km; cu denivelările sunt probabil 40 km. Începe de la 12 Apostoli (ora 11 pe cadran) și continua cu vf. Pietrele Roșii , Tămău (h 9)- Măieriș- Pietrosul 2100 m- altitudinea maximă în grupa centralș a Carpaților Orientali – Negoiu Unguresc- Șaua Negoiu (ora 6:30 pe cadran). Apoi urcă iar la aproximativ 2000 m la vf. Rățitiș, cu cabana meteo- vf. Bradu Ciont (lateral jos găsești Rezervația Iezer, cu un lac)- vf. Voievodeasa-șaua Voievodesei –vf. Căliman Izvor și ultimul vf. Călimanul Cerbului – zis Cerbucul - (ora 3 pe cadran) de unde poți coborâ spre Gura Haitii. Potecile au marcaj bun și des; dar plăcuțe indicatoare sunt foarte rare, la intersecții la ore distanță. 
          Un singur vârf era marcat corect- Pietrosul, celelalte trebuiesc ghicite, mulți stâlpi de lemn sunt rupți de vânt. Dacă vii prima oară aici un asemenea marcaj ți se pare enervant și neclar. În schimb traseul pentru cicliști- Via Maria Terezia- are prea mulți stâlpi. În curbura potcoavei de munți, spre sud traseul înconjură un munte foarte transformat de om -  Negoiu Românesc și  Pietricelu, fostă mină de sulf, azi închisă; e în nuanțe de galben și ocru, terasat și înconjurat de halde, cu un aspect de castel Disney. Cum îl înconjurăm două zile apreciem că e foarte spectaculos și ca merită văzut. Se observă tentative de ecologizare. O căutare rapidă pe net dă multe informații: aici lucrau 6000 de mineri, aveau blocuri, magazine, cantină; s-a închis pentru că nu era rentabilă în anul 1997, construcțiile sunt părasite și devastate, zona are miros de sulf. De la distanță nu am constatat așa ceva.https://www.monitorulsv.ro/Local/2011-09-09/Fantoma-fostei-mine-de-sulf-Calimani  http://adevarul.ro/locale/suceava/suceava-mina-sulf-rana-muntilor-calimani-1_50aeb8927c42d5a6639f8a02/index.html
            Așadar pornim, coborâm pe o pajiște (Poiana Izvoarelor), întâlnim un cioban cumsecade, din Monor care avea chef de povești; comunele bistrițene au munții în proprietate de pe vremea Mariei-Tereza pentru că au prestat serviciu de grăniceri ai Imperiului Austriei. Cică a înfruntat un urs în primăvară. Na, și noi aveam rucsacii grei așa că stăm la povești cu drag. Intersectăm Via Maria Terezia și urcăm spre Coada Pietrosului. E foarte abrupt, ne scoate sufletu o oră. Și bate un vânt foarte rece. De acolo încă o oră ceva mai ușoară până pe vf. Pietrosul 2100 m; poze cu steagul, că am dus steagul :). Am dus si o trâmbiță de speriat urșii.:D 

          Aici  (Vf. Pietrosul) cineva a muncit, a dus plăci de inox cu poezii gravate și o cutiuță cu un carnețel de însemnări.

       Urmează o înșeuare și ajungem pe Negoiul Unguresc, 2081 m 

 Apoi o coborâre foarte lungă spre șaua Negoiu.

 Punem cortul, facem o supă la primus, baie la izvor, mai jos cu vreo 50 de metri.

Ziua 5.   Vineri.  Azi plecăm la 8:30 că în două zile abia am parcurs jumate din traseu. Acuma traseul de creastă cu cerc roșu e dublat de un traseu cu linie roșie, pe stîlpi de lemn care se văd printre pinii ăștia mici. Urcăm spre vârful Rățitiș; trecem pe lângă o turmă de oi. Un ciobănel ars de soare vine să ne conducă, să ne apere de câini (iar n-am folosit trâmbița), l-am omenit cu o ciocolată mică. Să vezi ce mai zâmbea ăla. Ajungem la cabana meteo Rățitiș, albă, uriașă, cu trei nivele și cu panou de fotocelule. Meteorologul e  foarte amabil ne arată pe hartă și ne servește cu apă.   În curte mai au o cabana, spațioasă, cu șemineu și priciuri, și un brad cu beteala pe el. Asa, cu bradul asta, chiar am prins 4 sezoane in trei zile acolo :). Cred că se fac chiolhanuri faine. Dar zice că nu fac turism organizat, rareori adăpostesc turiști întârziați. Mdaaa, dacă nu porneam ieri la 11 poate dormeam la cabana meteo :)  Pe pereți au ceva citate din Maica Tereza, iar ca muzică – pricesne. 
            N-aveam vreme de pierdut,  continuăm  traseul; vrem să coborâm spre dreapta spre rezervația Iezer – un lăcușor – dar nu observăm ramificația; cred că nu era ușor de văzut. Dar coborâm pe drumul forestier.  Trec niște oi si un caine mic de aduna oile lătra de numa. Apoi s-au apucat de lătrat toti cainii. Aaa, sigur ca ciobanul i-a mai potolit dar și eu am scos trâmbița și l-am speriat grozaaav pe ăla micu (și am râs bine împreună cu ciobanul). Adica, na, era păcat să o car atâția km și să nu  o folosim niciodată. Aici vedem și o herghelie de cai, foarte frumoși. Oprim la Lacul Iezer Căliman. Fain lac.



             Urcăm inapoi pe creastă în juma de oră


 și continuăm pe sub vârful Bradul Ciont (nu-l vezi, n-are potecă) și pe creastă – care aici e lată de zeci de metri, coperită cu pini tîrîtori – Pinus cembra; pe aici e și rezervația de pin. Traseul merge destul de bland și însorit la 1800 de metri, cărarea face volute printre jnepeni și pini, unele pietre sunt întoarse - clar, de animale sălbatice. Treci prin vârfuri nemarcate toate, foarte vântoase, dezgolite, cu stîlpi de lemn rupți de rafale. Nu ne dăm seama când trecem de Vârful Voievodesei și intrăm în șaua cu același nume; e un loc plat și însorit, cu mulți pini târâtori – aici ne oprim de mâncăm. După fiecare masa rucsacul e ceva mai ușor. Pentru prima data cred ca de abia asteptam sa mancam ceva. 
           Apoi mergem întins, urcăm vreo două vârfuri destul de abrupte, bate vantu` horror,  dar tot fără marcaje în afară de momâi de pietre și de câte o bornă topografică.
          Mdaa, nu ca n-ar fi mishteaux sa isi faca rangerii treaba si sa taie crengile ce stau peste marcaje sau sa puna semne unde is varfurile...? 
            Și mai mergem spre al treilea pisc și uimire! Apare semnul albastru – coborâre spre Gura Haitii 3 ore! Adică aproape am terminat traseul și-i abia ora 18:30! Binințeles că ne firitisim pentru viteza asta nesperată, ne uităm inapoi la ultimul munte – se pare că era Căliman Izvor (era o bucata de tabla vopsita cu alb de pe care s-a sters tot scrisul, tabla nu era fixata de nimic, am proptit-o printre pietre, era si o borna topografica.

; și urcăm și pe al treilea și ultimul – e Călimanul Cerbului, tot nemarcat. Dar scrisa cu vopsea rosie inaltimea la care te afli. Bun asa... Bravoooo, rangerii! Minunata senzatia aia cand umbi de zece ore cu un rucsac in spinare si sa nu stii chiar unde te afli, ma rog, aproximativ era " clar ca tot inainte mergem, nu?" :D

            Apoi începem un coborâș spre stânga, pe punct albastru,  cel mai frumos segment din traseu. Suntem la adăpost de vânt; Soarele ne bate în ochi și trece prin frunzișul verde; e călduț și miroase a rășină. Cărarea se împleticește printe pini, schimbă des direcția; e interesant și plăcut să găsești marcajele, ghicind cam care e direcția probabilă. Își iau zborul și niște păsări cu un fâlfâit ciudat; probabil cocoși de munte. Mai jos ajungem la nivelul pădurii de brad, și e ora nouă seara și noi mergem prin pădure și ne bate soarele pe față, vedem un cerb. Dăm și de un drum forestier dar e foarte abrupt și dificil. Noi obositi. Aveam timp, nu ne grabeam spre casa. Punem cortul pe la 21.00, se întunecă, e cald și bine.

Ziua 6.  Sâmbătă.  Ședință foto la niște păianjeni. Mâncăm ceva, strângem cortul și pe la 11 coborâm o oră jumătate pe drumul forestier, care e cât se poate de rău și de abrupt, ba vreo 500 de metri e parcurs și de un pârâu.

 Ajungem la apa Neagra, dar aici nu e pod; trecem pe pietrele alea ascuțite ca dracu și cu sediment de sulf. Se poate ocoli apa dar n-am mai avut chef. Se vede șoseaua peste apa

Imediat ajungem și în Gura Haitii. Aflăm că traseul punct albastru a fost deviat de mult timp și iese un km mai jos, în centrul satului. Vezi că harta nu știa de astea. În trei zile am văzut cam 6 turiști (în primele ore, la 12 Apostoli), trei ciobani și un ciobănel, un meteorolog și un ARO pe un drum forestier. Plin de vulturi, corbi, păsărele; cocoși de munte o data; oi, vaci și cai destui. Am mâncat afine și frăguțe pe drum. Am văzut omizi imense și melci negri și albastru-metalizat. Am făcut o grămadă de poze, am prins două apusuri frumoase.
            
Am vazut si :
-Pinus mugo – pin târîtor, cu crengi moi, 0,5- 2m înălțime; numit și jep sau jneapăn
-Pinus cembra – sau zâmbrul -  un conifer înalt până la 20 m, gros, rezistent
-Rhododendron myrtifolium – bujor de munte –plantă joasă, înflorește la sfărșitul lui iunie/
                  începutul lui iulie, flori roz-intens frumoase cu parfum de vișine
-Nardus – țepoșica- iarbă de pe pășunile alpine
-Juniperus communis și Juniperus sibirica – ienupăr –atenție, și el e numit jneapăn –un conifer
      care face în plus și fructe rotunde-vineții, medicinale- sunt niște tufe foarte joase cu frunza
      verde-albăstriu sau verde
-Campanula abietina – clopoțel -  flori violet, 10 cm


PS: am prins vreme destul de rea, ploaia din prima zi ne-a stricat rau ritmul, bocancii leoarca cam enervanti, Apoi vant si nori desi. Marcaje slabe, in multe locuri, marcajele absente, cum naiba sa nu pui un semn ca esti pe varf?!  Altfel, e fain in munții Călimani. Imi amintesc cu drag cand am prins curcubeul ala de nu incapea in poze :), cand am ratacit marcaju oleaca prin jnepeniș, cand s-a ridicat ceata de pe padure, cand se vedeau stelele, cand s-au uscat bocancii, cand am dat de marcajul Gura Haitii 3h :D ...
Eu personal nu imi mai doresc sa mai fac creastă asta vreodata. Dar cine stie? Am fost de 3 ori pe creasta in muntii Rodnei si... si maine m-as duce iar. ;)

          Daca iti place sa mergi la munte, Recomand. Cititi inainte cum e cu izvoarele, sunt trecute pe harta, noi le-am gasit. Atentie la marcajul de coborare către lacul Iezer Căliman, când coborâți de la cabana meteo.Atentie la drumul forestier, undeva este un stâlp pe dreapta, să nu îl ratați (noi l-am ratat), economistiti niste drum si multa energie si va reintoarceti de la lac tot pe unde ati coborat (adica pe carare, nu pe drumul forestier) ca sa mergeti pe traseul de creasta.
Practic e un traseu de 3 zile (Gura Haitii- Rezervatia 12 apostoli - Vf Pietrosul,Negoiul Unguresc, Iezer Caliman, Calimanul Cerbului, Gura Haitii) noi am intrat in rezervatie miercuri la ora 12, joi  abia la 11 am intrat iar in traseu, ca avem timp, vineri am pornit de dimineata dar  cand a inceput sa se insereze am zis ca nu are rost sa ne grabim si sa coboram pe intuneric si bine am facut.Dar daca pornești de dimineață in fiecare zi pe traseu il faci in 3 zile lejer.